vineri, 6 octombrie 2017

O zi plina de emotii

  Aseara imi faceam ghiozdanelul ca un scolar de clasa intai inainte de prima zi de scoala, va jur. Inca mai am de descoperit parti ale anului scolar in acest job plin de neprevazut, de exemplu, lunile septembrie-octombrie sunt cele in care vin copiii cei noi la scoala. Cei care nu stiu engleza bine sau o stiu putin, bilingvii sau cei care vor deveni bilingvi, ca nu toti reusesc, unii pierd cu succes romana pe parcurs din pacate. Parintii sunt de vina aici. Tot din pacate. 

  Astazi de dimineata m-am trezit speriata, aveam primul "assessment" cu una din cele doua sefe englezoaice pe care le am. In principiu am trei, doua englezoaice si una elvetianca. Si altii mai sus. Dintre astea doua englezoaice, pe una, cea cu care azi am mers la evaluare, am cunoscut-o fix acum doi ani pe 5 octombrie. Fix acum doi ani eram chemata la scoala pentru evaluarea Marei, la vremea aia, doamna B. facea si evaluarea primei limbi, adica a puterii pe care o are copilul in prima limba, cu translator alaturi de domnia sa. Azi ea face doar evaluari speciale, pentru elevi cu nevoi speciale. Acum doi ani ea imi vorbea despre copilul meu, Mara o tine minte cate zile o avea desi doamna B. nu isi mai aduce aminte de noi in postura aia, atat de multi copii avea de vazut atunci.

 Azi eu eram colega ei. Translatorul. Asistentul ei bilingv. De dimineata i-am zis Marei asta si am vazut-o cum e data total pe spate de ideea ca eu o sa fiu acum langa doamna B. Asa ca m-am emotionat si mai tare. Acum doi ani pe vremea asta mi-am dorit mult de tot sa lucrez cu doamna asta, care este o doamna extrem de sobra la prima vedere, genul ala de englezoaica din carti. Azi am facut-o sa rada in hohote, nici nu stiam ca e capabila de asa ceva. Azi i-am aratat cate chestii stiu eu despre psihologie, fonetica, lingvistica in doua limbi, logopedie si viata in general. Azi, nu doar Mara a fost mandra de mine, azi am fost si eu mandra de mine. Pentru ca am tipat in gura mare despre fetita cu nevoi logopedice grave, pentru ca am rasculat tot sistemul, pentru ca schimb lucruri pentru cativa copii. 

  Asta a fost pana in pranz. Dupa pranz am avut o scoala noua unde nu mai fusesem. Si da-i si caut-o, am gasit-o repede pentru ca acum stiu orasul mai ceva ca un taximetrist :)))) Glumesc, acum doar nu ma mai ratacesc la fiecare respiratie! Dar emotii tot am avut. Cei de la scoala cea noua m-au primit, ca de obicei, cu bratele deschise, cu zambete si cu multumiri ca am venit, cu bucurie si cu o fetita incredibil de simpatica si desteapta. Bonus, un baietel roman (de etnie roma) care era in acea clasa, baietel despre care nu fusesem informata, iar cei doi copii romani nu stiau unul despre altul ca sunt romani, deci nu vorbeau intre ei :)))))) Cand baietelul ne-a auzit vorbind a venit sa ne zica ca si el stie limba "asta" :))))) Cred ca o stie si pe cea materna, tiganeasca, eu zic ca cu cat mai multe cu atat mai bine :)

  Mai nene si am ajuns mai repede acasa azi, ca scoala asta era mai aproape de casa. Si dupa ce am terminat prin casa toate cele de facut, zic sa-mi intind ciolanele nitel. Tot aveam senzatia ca uitasem ceva. Zi de spital nu era, ala e acum stresul major al vietii mele, dusul de trei ori pe saptamana la spital la terapie luminoasa... ce dracu' am uitat... Pe la 5 mi-am amintit! La 6 trebuia sa fim amandoua la scoala secundara la care va merge Mara la toamna! Fuck! Sa zicem doar ca azi e ziua in care Mara a zis "mami, nu te-am auzit niciodata injurand ASA DE MULT!" in conditiile in care eu la doua vorbe zic una cu carne... 

  Am pornit catre scoala secundara unde a durat prezentarea circa doua ore, noroc ca eu fiind nebuna am ajuns cu o jumatate de ora inainte acolo asa ca ne-am dus pe repede inainte la vizionare. Imaginati-va o scoala in care trebuie sa vina 1300 de elevi, in seara de vizionare. Cu tot cu parinti. Doar ca nu e o scoala, e ca o... ca un campus universitar din Romanica. Poate nitel mai mare. Clar mult mai utilat. Am vazut in seara asta, fara exagerare, cateva SUTE de computere. Am vazut laboratoare de stiinte unde ni s-a aratat cum daca pui muzica printr-un tub din care ard flacari, flacarile o sa iti arate intensitatea sunetelor... Am vazut o clasa de istorie cu proiecte facute de copii si cu o profesoara fabuloasa, cam ca tanti aia din Harry Potter. 

  Fiecare materie a lasat o clasa sau doua sau trei deschise pentru a face activitati speciale cu vizitatorii. Pentru ca m-am dus incredibil de devreme am avut timp sa discut cu profesorii pe indelete. Le-am zis la toti ca noi suntem bilingve, ca suntem romance, ca suntem aici de doi ani si Mara e foarte fericita sa fie aici. Toti au fost impresionati. In clasa de engleza aveau de gasit niste sinonime si cand fi-mea a pus pe tabla "sombre" ca sinonim pentru "sad" s-a facut o mare liniste, s-au belit niste ochi de profesori, iar elevul de anul 11 (ultimul an de secundara) care ne insotea prin scoala a zis ca el n-a auzit niciodata de cuvantul ala :)))) L-am asigurat ca e un cuvant real iar el a zis ca vrea sa dea bac-ul la Arte asa ca i-am zis si eu ca el in mod sigur deseneaza mai misto. Si asa era! Proiectele de anul 11 de la Arte erau WOOOW! De la desen, murale din sticla, pana la sculpturi din lut si lemn. Si nu va imaginati ceva facut pe genunchi, erau la modul opere de arta!

  Ne-a vorbit si doamna directoare nitel, i-a pus si pe niste elevi sa ne zica chestii, saracii erau total nepotriviti. Si directoarea, al carei har clar nu este vorbitul in public, si elevii care reproduceau ideile ei :))) Well, ea nu trebuie sa fie buna la asta, eu am intrebat elevii pe afara, in mod direct "bah, voi sunteti fericiti acilea?" L-am intrebat si pe cel care ne ducea pe noi de colo colo, i-am oprit si pe altii si i-am intrebat direct si sincer, va este bine? V-a fost bine in astia cinci ani? Raspunsul a fost da iar oamenii se si purtau ca si cand erau fericiti si ok. Asta ma intereseaza. Atat.

  La finalul serii, dupa stiinte, microscop, flacari, inimi de miel si porc disecate (nu exagerez, e pe bune, asta faceau la stiinte), dupa profesoare de franceza si germana care s-au uitat la noi ca la dumnezei pentru ca Mara stie deja doua limbi si o sa o invete si pe a treia si precis si pe a patra, dupa o zi atat de lunga si plina de emotii, pentru ca noi fusesem primele acolo, am aterizat primele la... biblioteca scolii. Era deja tarziu si eu una tot vroiam sa scurtez, sa plec, sa ma duc acasaaaaaaa, dar am vazut-o pe Mara cum zice "eu vreau sa vad TOT" asa ca ne-am dus. Ce greseala enorma era sa fac eu... sa nu o duc la biblioteca. 

  O doamna minuscula era singura acolo. Cele zece mii de volume erau singure pe rafturi. Eram doar noi. Imediat ce am intrat, Mara  vazut un afis cu "accelerated reading", un program de citire pe care il are si ea la scoala, un fel de evaluare a nivelului, pe culori. I-au sclipit ochii, baiatul cu care eram a zis imediat ca el crede ca aici o sa fie pentru ea :))) El nu stiuse "sombre" :)))) Micuta mea a discutat cu bibliotecara minuscula ca de la egal la egal. La un moment dat i-am zis femeii ca noi am venit aici acum doi ani si ca Mara nu stia atunci engleza deloc, a belit aia ochii ca melcu' si s-a apucat sa o intrebe mai abitir iar Mara a inceput sa-i zica... dupa care pur si simplu a fugit printre carti si a inceput sa descopere cate in raft intreg de carti pe care le stie ea, autorii ei preferati! Autorii aia pe care am dat eu o gramada de bani pentru ca daca ii iau una le vrea pe toate si astia au fost autori prolifici, nene! Se pare ca din septembrie incolo sunt salvata! :))))

  Vaiii, daca nu s-a tarat pe burta si a chiuit si a vociferat la fiecare titlu in parte, s-a dus femeia in spate si i-a adus altele, mai noi, mai misto, mai alea... asta mica sa lesine. S-a culcat cu greu, vorbind singura, dupa ce mi-a zis ca scoala aia e cea mai misto din lume, ca asa ceva este incredibil, ca abia asteapta sa se duca acolo, ca, ca ca... Bai, de data asta n-am mai plans, ca n-am avut timp. Am reusit sa ii fac cateva poze acolo, printre carti, toate miscate pentru ca nu statea trei secunde locului, dar nu asta conteaza. Conteaza privirea ei: 

                                              Mara si cartile

  

luni, 18 septembrie 2017

La policlinică

  De azi o sa merg la un spital-centru de tratament ca sa urmez o cura de terapie cu radiatii ultraviolete pentru psoriazis. Cum homeopatia s-a dovedit a fi fix ceea ce este si anume o apa de ploaie, am trecut la urmatoarea solutie, nitel mai medicala. Medicul de familie mi-a dat trimitere catre dermatolog care mi-a dat trimitere catre terapie.

  Toate astea au durat vreo sase luni in total, nu e o problema vitala iar aici nu te duci la usa unui specialist sa faci coada acolo ca asa ti se rascoala tie. Azi am mers la prima programare, tratamentul va dura circa 10 saptamani, de trei ori pe saptamana. Deci practic mi-am mai luat un job :)))) Ce e bine e ca spitalul cu pricina e in centru, prin preajma scolilor unde am eu treaba asa ca mi-am facut programarile dupa orele de scoala imediat, fug la spital si apoi acasa.

  In clinica de dermatologie, la intrare, gasesti un semn mare si un bidon mic. "Dezinfectati-va mainile, va rugam frumos, sarumana, multumim". Ca sa nu te duci tu cu labele jegoase si sa le pui pe acolo diverse. Care cum intra, ia cu sparcaieci si merge mai departe un metru mai incolo la doamna draguta de la receptie. Care mai are nitel si te pupa de bucurie ca ai venit. Nu stie cine esti si de ce ai venit dar in tara asta doamnele proptite in usi-secretariate-joburi-cu-clientul asa sunt. Ma, radea cucoana la mine de am zis ca ma si pupa. I-am zis de ce am venit, m-a intrebat daca am mai fost ca nu ma stia dupa moaca. Nu, acu' e prima data. 

  Pai zice, uite, cand vii intri acolo in camera aia, in stanga e o masa cu o carioca. In dreapta o tabla. Intri acolo si iti scrii numele pe tabla, apoi vii acilea si stai jos. Gata bre, ma duc. Ma duc, ma intorc, ma asez. Aveam programarea la 3.40. Ma dusesem mai devreme. La 3.38 a iesit o tanti si m-a strigat. M-a introdus inauntru, intr-o sala cu mai multe aparate d-astea care mi-au adus aminte de filmele alea SF de prin anii 90.... Cocoon ceva :)))) A inceput sa-mi povesteasca, sa imi puna intrebari, sa-mi explice ce o sa fie si cum. Azi era testul initial, sa vada daca am reactii dubioase. M-au bagat imbracata pana la gat, mi-au pus vizor si ochelari si mi-au dezgolit doar o bucata de spate pe care sa testeze. 

  Ce e frumos e ca cu ochelarii aia nu mai vezi practic nimic. Deci cand te duci acolo la tratament o sa te dezbraci in curu' gol si o sa iti pui aia la ochi dupa care cred ca o sa te cam impiedici asa in aceasta situatie super amuzanta. Ba ca te urci in bidon, ba ca te dai jos, era sa ma dau cu nasu' de usa la iesire :))))) Bidonu' zici ca e d-ala de te duce inapoi pe nava-mama, rotund si cu neoane de jur imprejur. Babaiatule cand l-a pornit m-am simtit ca la rotisor, ca na, eram cu plovar pe gat. 15 secunde. Da' sincer si in curu' gol cre' ca o sa ma patrund pana la os. Mai tre' niste unt cu usturoi peste ca sa fie gata!

  Timpul de expunere se creste progresiv pana la un cinci minute total, asa a zis femeia draguta care mi s-a si prezentat cu numele mic da' sa mor daca am retinut, eram prea emotionata. Deci m-am suit, falc 15 secunde, m-am dat jos si-am plecat acasa. Hai pa, ne vedem miercuri. Deci cum, asa? Fara coada? Fara stat pe la usi? Fara nimeni in sala de asteptare ca toata lumea vine, intra si iese? Fara nervi si mirosuri dubioase? Am fugit la autobuz care tocmai tragea in statie, m-am aburcat si in vreo 20 de minute am ajuns acasa de s-a mirat fi-mea toata... ii zisesem ca na, o sa dureze, stiu eu cat, pana mea... zic oi veni pe la 5-6, stiu eu... :))))))

  Asa ca asta va fi viata mea in urmatoarea perioada. Nu sunati. Ies eu din cand in cand din bidon si va mai zic una alta :)

sâmbătă, 16 septembrie 2017

O dimineață de vineri

  Era o dimineata ca oricare alta, asteptam sa il vad prima data pe anul asta pe baietelul la care merg in scoala aia. Saptamana trecuta era inca in vacanta in Romania, contrar legilor Angliei. Ca deh, asa fac majoritatea romanilor de aici. I-au scos mai devreme in iulie, i-au bagat mai tarziu in septembrie, pe sistemul "ma doare la pula de ce zice statul in care traiesc acum". Amenda? Si ce daca? Am 60 de lire la indemana, nu ma costa asa mult. Cand s-or pomeni ca vin serviciile sociale sa le ia copiii pentru absenteism o sa fie ultragiati. Asta asa ca o mica introducere in lectia de azi despre scoala minunata la care am fost.

  La scoala asta, la care imi e urat sa ajung pentru ca e cea mai departe de mine, am vazut eu anul trecut o productie actoriceasco-dansato-cantato a celor din anul 6, numiti aici "leavers", aia care pleaca din primara in scolile secundare care nu-s amestecate cu primarele. Cei care plecau anul trecut au facut un spectacol gandit si scris de ei, a fost o ora in care am plans mult cu mucii in batista si eu barem aveam motive puternice (ma intelegeti ca deh, comparam ca idioata cu Romania) dar sa le vedeti pe profele britanice ce mai lacrimau cot la cot cu mine! A fost ceva de vis, n-am cuvinte sa va explic cat de tare m-a emotionat. 

  Azi, tot acolo, au chemat compania de teatru "Magic of theatre", ca era vineri, ca au prins un slot care era liber din scurt si iaca la 9 si 15 dimineata, pe cand sa incepem lectiile, ne-am dus in sala de mese unde ne astepta... teatrul. Panourile de decor erau deja ridicate, luminile speciale aprinse, sala era in intuneric. Frate, suntem la scoala? Toti cei 400 de elevi au intrat cuminti in linie si s-au asezat pe jos (ah, ce oroare, o sa ma scuipe indata romanasii cum ca o sa moara copilasii din cauza asta, va zic, am patit-o!) gata de spectacol. Care spectacol a inceput la FIX 9 si 15 minute! FIX! Patru sute de oameni mici si niste zeci de adulti au putut sa fie asezati la locul lor inainte de ora de incepere cu ceva minute. 

  Apoi a urmat o ora magica pentru mine. Mi-am dorit sa fiu actor de cand ma stiu. Cand eram mica, distractia mea de sambata era sa cer cativa lei de la mama si sa ma duc singura la teatrul de papusi. Plecam si eram ataaaat de fericita sa fiu acolo, sa vad toate detaliile, incat dupa ani si ani mi-am dorit sa fiu actor... am renuntat sa dau la teatru in clasa a 11a pentru ca am realizat ca in tara aia corupta mie imi trebuie meditatii de niste sume enorme ca sa pot sa intru acolo. M-am dus in alt loc, am putut sa imi fac ambitia de a intra la facultate fara pregatire pe bani. Am refuzat coruptia. In Anglia nu face nimeni "pregatire" ca sa intre la facultate :) Teatrul pentru mine este magie. Stiu ce e ala, am urmat multi ani cursuri de teatru la "Palatul Pionierilor" cand eram mica, am avut spectacole cu ei, am facut apoi si prin liceu niste chestii. Stiu ce e aia sa fii pe o scena, sa mori gatuit de spaima, sa iti invingi absolut toate fricile si sa deschizi gura sa spui...

  Asta era intr-o tara care acum 30 de ani era lipsita de orice comunicare in public. Cam pe atunci incepeam eu cursurile de teatru cu o "wannabe actrita", o tanti urata, proasta si ne-reusita in ale teatrului care esuase ca "profesoara" la cercul de la Palat. Asta ca sa discutam despre "profesorii" Romaniei... lasa, mai bine nu discutam. Singurul ei atu era ca stia sa injure asa ca am invatat multe de la ea! Fuma ca un sharpe cu noi langa ea, avea o voce dogita, gene excesiv de rimelate, sprancene desenate din creion pentru ca idioata si le smulesese de tot... Parul ii era cum altfel decat blond platinat! Era simpatica rau per ansamblu, era ca o caricatura de femeie, atunci am inteles eu cat de prost poti sa arati cand te straduiesti prea tare sa arati bine :) Ma fascina "doamna Toni", asa i se spunea.

  Revenind din trecut in ziua de azi. Azi am petrecut o ora de teatru pentru copii, ora care m-a dat pe spate. Asta dupa ce mi-au dat lacrimile de trei ori de bucuria actului actoricesc. Sa va explic. 4 oameni, doar 4 oameni, au pus in scena intr-o sala de mese... "Oliver Twist". Cu decoruri care clar incapeau intr-o dubita mica dar care erau atat de bine gandite si erau pictate de ziceai ca esti acolo. Multe imagini incredibile, care cu ajutorul luminilor si uneori al fumului, te faceau sa lesini de bucurie. Cea cu Tower Bridge noaptea, cu luminile potrivite, m-a dat pe spate!!! Cu cel putin 30 de personaje diferite imbracate diferit! Doua fete si doi baieti au facut zeci de personaje fiecare cu hainele lui, in spatele unor panouri mobile, astea de erau ele super frumos pictate.

  Au jucat? Ooooh, DA!!! Pe toate vocile, alea corecte nu alea schieunate, trase de par. Au cantat la modul opera? DA!!! Ca o nota amuzanta pentru asa zisa productie zurleasca din Romania (absolut sinistra), aici se canta live la microfon, nu dublat de banda cum facura aia la Sinaia cand i-am vazut io cu fi-mea pe cand era ea cu doar cativa ani mai mica si cand au intarziat 30 de minute atunci cand erau 8 grade afara si noi asteptam ca boii, o jumate de Sinaia si inca multi turisti in plus! De mi-a zis fi-mea: "mami, astia au intarziat, tzipa, si eu vreau sa mergem de aici!" :)))

  Oamenii astia 4 au dus o ora de spectacol doar ei, manevrand perfect decoruri, schimband hainele in 10 secunde, lasandu-ma pe mine masca, ceea ce sincer nu e usor de facut in ale teatrului. Am aplaudat, chiuit si lacrimat, timp de o ora am fost in lumea lui Oliver Twist, lume nu prea usor de dus in carca de o trupa de actori. Nu e ca si cand ar fi o poveste vesela. Au reusit sa o faca si vesela si dramatica si inspaimantatoare, si muzicala si tooootal amuzanta, ca deh, asa sunt britanicii. M-am bucurat ca un copil.

  Si in ora aia am fost si platita sa fac asta! :)))) 

  

  

  

miercuri, 13 septembrie 2017

38 viteza garduri

  Azi, de ziua mea de baba ce sunt, am avut nu doua ci trei scoli de vizitat. Evident ca tziganul cu care trebuia sa ma intalnesc la prima n-a venit, si cand zic tzigan ma refer la cetatean de nationalitate romana si etnie rroma. Mare si rotund, nu stia prea multa romana, dupa ce am stat ca idioata intr-un hol de scoala o ora, a venit. A venit sa ne spuna ca el nu vrea scoala aia.

  Mbine, plec la urmatoarea, unde aveam eu treaba. Ma duc acolo, desenez monstrii si Batmani cu niste indivizi de 5 ani, plec la aialalata. Pe drum mananc un senvis. M-a plouat de doua ori, m-a insorit de sapte ori, m-au urat niste multi oameni dragi mie. Mi s-a imbolnavit copila fix azi, m-au sunat de la scoala de mi-au facut genunchii piftie de spaima... o raceala. 

  Ajunsa acasa am vorbit la telefon cu oamenii mei cei mai dragi , pe rand, niste ore bune, ma doare urechea :)) Va multumesc tuturor pentru mesajele primite si vi le intorc inzecit. 

                                       Azi, intre niste scoli

duminică, 10 septembrie 2017

Mici bucurii

  Ziua de azi mi-a adus o bucurie in plus. Carole, fosta mea sefa, doamna cu care m-am ras pe la scoala Marei circa un an si jumatate, mi-a dat azi un mesaj scurt dar cuprinzator... "zi-mi si mie adresa ta ca sa pot sa vin marti pe la tine spre seara, sa-ti aduc alea de ziua ta"... "your birthday bits"... acest "bits" total britanic pe care l-am invatat cu stupoare acum doi ani... "bits and bobs", chestiile, lucrurile, maruntisurile. 

  Ziua mea e miercuri si ea stie cand e. N-am mai vazut-o din aprilie si mor de dorul ei, ne tot trimitem sms-uri in sus si in jos, femeia clar m-a indragit. Si eu stiu cand e ziua ei si i-am luat cadouri in cele doua ocazii in care am fost acolo. Nu ma asteptam la asta. Chiar nu ma asteptam. Ma asteptam la un sms, stiu sigur ca stie cand e ziua mea, mi-a luat cadou si anul trecut, dar cand pleci dintr-un loc si na, e un loc plin cu bastinasi d-astia britanici, nu te gandesti ca o sa ti se intample asta. Se pare ca sunt o tipa destul de simpatica :)))))

  Mi-a placut mult gestul asta, felul in care s-a invitat la mine acasa fara sa ma intrebe sau sa ii fie rusine. Rusinea aia romaneasca gen aoleu, cum adica sa ii zic unuia "bah, vezi ca vin de ziua ta sa-ti aduc ceva"... Noooo, tre' sa asteptam invitatie speciala, suntem niste regi, ceva. Deci femeia m-a anuntat ca vine, nici nu si-a pus problema ca as avea vreo treaba sau ca nu mi-as dori sa vina. Si asta mi se pare minunat. Deschiderea asta catre oamenii pe care ii indragesti. Naturaletea. Firescul. 

  A fost un gest mai cald si mai apropiat decat mi-au oferit multi oameni pe care ii cunosc de mult si cu care vorbesc aceeasi limba natala. Asa ca marti o astept pe la mine. Cu ceai. Si prajituri! Va trebui sa ma intrebuintez sa fac niste prajituri :) Ceaiul nu merge fara biscuiti, va zic, englezii sunt absolut setati pe ceai cu biscuiti :) Si pe zambete.